Legăturile între agricultură şi calitatea apei sunt multiple. Discrepanţele dintre nevoia de apă şi resursele existente au atins un nivel îngrijorător în multe dintre regiunile Europei, ca rezultat al perioadelor îndelungate de secetă şi schimbărilor climatice.
Peste aceste statistici, metodele folosite în domeniul agricol sunt, de cele mai multe ori, nocive pentru calitatea apei şi cu atât mai mult se impune necesitatea cunoaşterii acestor fenomene.
Dezvoltarea agriculturii a condus la utilizarea tot mai mare a îngrăşămintelor şi pesticidelor, iar o folosire improprie a acestor substanţe poate avea drept urmare degradarea calităţii apei din râuri, lacuri şi implicit o distrugerea organismelor marine. Din acest motiv, depoluarea apei din segmentul agricol devine şi ea o prioritate pentru asigurarea, pe termen lung, a necesităţilor de apă potabilă pentru fiecare individ al planetei.
Potrivit statisticilor, ţara noastră deţine resurse modeste de apă, ocupând locul 11 pentru resursele totale şi 21 pentru cele care se formează pe teritoriul său. În condiţiile în care, din punct de vedere european, agricultura reprezintă un important vector economic şi competitiv, apare nevoie descoperirii mijloacelor eficiente de folosire şi protejare a resurselor de apă.
Soluţiile pentru ca agicultura să nu mai reprezinte un factor dăunător pentru calitatea apei sunt diverse. Poate cele mai importante vizează restricţionarea folosirii excesive a pesticidelor sau fertilizatorilor sintetici pentru plantaţii, dar şi a reducerii folosirii hormonilor de creştere a animalelor, pentru că astfel scade riscul ca aceste substanţe chimice să ajungă în lacuri, râuri sau cursuri de apă.
Resursele naturale de apă pot fi de asemenea reţinute prin rotaţia culturilor, păstrarea şi plantarea gardurilor vii, a păşunilor şi vegetaţiei naturale, pentru a
