Sunt agent CIA și KGB, a declarat, astăzi seară, vădit ironic, liderul PSD Victor Ponta, referindu-se la analiștii Antenei 3 care la un moment dat, după discursul din Parlament, de la votul de investitură pentru guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, l-au acuzat că ar fi agent SIE. Sursa: Agerpres
"Da, sunt. Și CIA, și KGB", a glumit Ponta, la Antena 3, adăugând că aceia care "s-au încins" după discursul său din Parlament și-au dat seama că au greșit.
Ungureanu, premierul lui D.D.
Ponta a comentat și posibilitatea ca USL să nu ia 50% la alegerile din 2012.
"Dacă USL are 49% din mandate, înseamnă că domnul Ungureanu vrea să fie primul ministru al lui Dan Diaconescu, al lui Vadim Tudor, al lui Flutur si Falcă", a comentat liderul social-democrat un eventual scenariu, cu actualul premier în aceeași funcție și după alegerile din toamnă.
Referindu-se la alegerile locale, Ponta a susținut că are informații potrivit cărora premierul Ungureanu ar pregăti 4 miliarde de lei pentru primarii Puterii, ajutor de urgență pentru a se asigura realegerea acestora în aceleași funcții.
Premier, musai de la PSD
Ponta a reiterat că, în cazul în care USL câștigă alegerile, nu e obligatoriu ca el să fie premier, dar șeful Guvernului trebuie să fie de la PSD.
"De principiu, premierul va fi de la PSD, dacă nu voi fi eu, va fi un alt social-democrat", a afirmat Ponta, precizând însă că el este favorit pentru acest post.
De altfel, el a amintit că va cere la congresul PSD din 7 aprilie, precum și la primul congres al USL, ce va avea loc în aceeași zi, să-i dea mandat pentru functia de premier.
"Pe 7 aprilie vom avea 3 congrese, care se vor reuni într-un prim congres al USL, care va consfinți decizia noastră de a merge împreună la alegerile locale și parlamentare. Vom pune în statutele celor trei partide interdicție de a avea orice colaborare cu PDL ș