Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rectorul UMF Târgu Mureş acuză Ministerul Educaţiei de şantaj pe "problema liniei maghiare"

Publicat in Antena 3, luni 12 martie 2012 ·

Acuzaţii dure la adresa Ministerului Educaţiei. Potrivit rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, Ministerul Educaţiei a avertizat Universitatea că ar putea să i se suspende finanţarea dacă nu rezolvă "problema liniei maghiare".

Rectorul UMF din Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a declarat, luni,că a fost avertizat, vineri, telefonic, iar luni - printr-o adresă semnată de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, că universitatea ar putea fi sancţionată dacă nu rezolvă problema înfiinţării secţiei maghiare la universitate şi nu introduce în Cartă prevederi în acest sens.

"După mai multe discuţii avute cu domnul ministru al Educaţiei Naţionale, vineri seară am primit un telefon în care ne-a spus că, dacă nu rezolvăm problema liniei maghiare şi nu introducem în Cartă aceste lucruri, ne suspendă finanţarea. A spus că ne va trimite o adresă, pe care am primit-o luni dimineaţă", a afirmat Copotoiu.

Potrivit acestuia, în adresa transmisă conducerii universităţii ministerul îi atrage atenţia că are obligaţia elaborării Cartei în conformitate cu legislaţia în vigoare şi că alegerile pentru funcţia de rector, desfăşurate în urmă cu câteva săptămâni, nu sunt legale, întrucât Carta nu este aprobată.

Afirmaţiile lui Copotoiu au fost făcute într-o conferinţă de presă susţinută înainte ca liderul UDMR, Kelemen Hunor, să anunţe că în coaliţie s-a decis, luni, elaborarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, aceasta urmând să intre în şedinţa de Guvern de marţi.

Potrivit unor surse, parlamentarii PDL nu agreează înfiinţarea unei astfel de linii pentru maghiarii de la UMF Târgu Mureş. La rândul său, UDMR ar ameninţa că nu va mai participa la şedinţele Guvernului până nu se va adop

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 11 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Ce avere avea Silviu Prigoană, de fapt. Gigi Becali, dezvăluiri uluitoare: ”Avea foarte mulți bani CASH”

Cancan acum 7 ore
Invitat telefonic în emisiunea CANCAN SENZAȚIONAL, Gigi Becali a făcut o serie de dezvăluiri despre banii pe care Silviu Prigoană îi învârtea pe degete. Latifundiarul din Pipera susține că regretatul om de afaceri avea o avere estimată la ordinul mi

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 9 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 11 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 13 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 8 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°