Istoria insulei Povegliya, situata in Marea Adriatica, aproape de Venetia, incepe inca din perioada de glorie a Imperiului Roman. Conducatorii imperiului instituisera aici carantina pentru bolnavii de ciuma. Carantina era atunci singura cale cunoscuta pentru a evita raspandirea bolii.
Cu timpul, faptul a luat proportii, iar insula ajusese locuita de mii de bolnavi, exilati si lasati sa moara acolo. Nefericirea lor era nu numai ca ii secera boala, dar mureau si de foame, intrucat nimeni nu indraznea sa vina pe insula, ca sa le aduca hrana. Povegliya a devenit rapid un mormant colectiv, in mijlocul marii.
Istoria insa isi are ciudateniile ei, arata Factroom. Cu timpul, a trecut epidemia de ciuma si, cateva secole la rand, pe insula n-a mai pasit picior de om. A ramas pustie, pana in Evul Mediu cand Europa s-a confruntat brusc cu temuta ciuma bubonica.
Boala s-a raspandit rapid dupa anul 1347, creand mare panica. Se manifesta cu dureri ingrozitoare, transpiratie, frisoane si febra mare. Pe gat, dar si in zonele inghinale apareau umflaturi pline cu puroi, numite "buboane".
Culoarea lor era roz la inceput, apoi purpurie, iar in final deveneau negre, putand ajunge la dimensiunea unui mar. De aici si denumirea de "ciuma bubonica". Victimele mureau in chinuri groaznice.
In cativa ani, boala a secerat peste o treime din populatia Europei. Cei sanatosi si-au dat seama ca singura lor salvare este exterminarea sau izolarea bolnavilor. Asa au ajuns pe insula Povegliya mii de oameni, ale caror oseminte se mai pot vedea inca si astazi.
Ca si in timpul romanilor, nu toti mureau loviti de boala. Multi cadeau victima foamei si setei, intrucat pe insula nu se mai gaseau surse de apa potabila.
Ciuma bubonica a atacat Europa in mai multe valuri, din care ultimul a lovit Anglia in 1665 si tot acolo s-a sti
