Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu în septembrie 2011, de încetare a procesului penal pentru toţi cei nouă inculpaţi în dosarul „FNI Sibiu“. Printre aceştia se află şi fostul preşedinte SOV Invest, Ioana Maria Vlas.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa în 8 martie 2012. „Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu cei prezenţi şi de la comunicare cu celelalte părţi, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Tribunalul Sibiu a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a hotărât încetarea procesului penal având în vedere că inculpaţii au mai fost condamnaţi pentru aceleaşi fapte într-un alt dosar, motiv pentru care latura civilă nu a fost soluţionată. De asemenea, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, se afirmă într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Alba Iulia.
Acuzaţi de înşelăciune în formă continuată
Dosarul în care fostul preşedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, este judecată pentru înşelăciune în dauna a 5.363 de foşti depunători la Fondul Naţional de Investiţii (FNI) a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în decembrie 2011.
Ioana Maria Vlas, fostul preşedinte al SOV Invest, a fost trimisă în judecată, în martie 2011, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a 5.363 de foşti investitori la FNI. Alături de aceasta, procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Alba i-au deferit justiţiei şi pe Marian Petrescu, preşedinte-director general al SOV Invest, şi Mihaela Sima, director economic al societăţii. Cei trei sunt acuzaţi de înşelăciune în formă continuată.
Au mai fost trimişi în judecată în acest dosar Marius Andrei, cenzor extern independent al SOV Inve