Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, de către doctorul Şerban Brădişteanu, care l-a operat şi pe Cornel Dinu.
UPDATE ora 17.15 Doctorul care l-a operat pe Borcea a oferit primele declarații despre cum a decurs totul.
„Intervenția a durat patru, cinci ore. Acum pacientul e la Terapie Intensivă. Am efectuat un by-pass, iar totul e în regulă. Aș vrea ca domnul Borcea să stea cât mai puține zile în spital, vreo patru, cinci, însă, dacă va fi cazul, poate sta internat și zece zile.
Momentan, el nu poate primi vizite. Pentru Borcea urmează recuperarea și trebuie să-și schimbe stilul de viață într-unul sănătos", a declarat medicul Șerban Brădișteanu.
UPDATE ora 16.48
Operația s-a încheiat după mai bine de cinci ore! Președintele executiv al lui Dinamo se află acum la Terapie Intensivă.
UPDATE ora 14.15
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că fotbalul şi dansul Shakirei i-au adus probleme de sănătate lui Cristi Borcea. "Nu ştiu ce să îi urez lui Borcea... Ce-a păţit, moare? Sper să îi reuşească operaţia, cred că şi fotbalul şi dansul a la Shakira i-au adus aceste probleme", a spus Ilie Năstase.
UPDATE ora 14:00 Gigi Becali a vorbit despre operaţia finului său. "Ieri Cristi era normal, nu avea niciun fel de schimbare, oricum s-a documentat foarte bine despre operaţie. E un om puternic. Peste o oră - două va ieşi din operaţie, peste două- trei se va trezi, air mâine vorbesc cu el la telefon", a spus Gigi Becali.
UPDATE ora 13.50 Jucătorii dinamovişti i-au transmis un mesaj preşedintelui executiv al clubului. "Nu am putut vorbi cu dânsul, ştiu că este o operaţie grea dar este pe mâna celui mai bun doctor din România. îi doresc multă sănătate", a spus Dragoş Grigore.
"Îi doresc