Preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Dan Zolog, afirmă că organizaţia militează "împotriva implicării politicului în autonomia universitară" în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi "speră ca Guvernul să se gândească foarte bine" la situaţia acesteia, relatează Mediafax.
Preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu Mureş, Dan Zolog, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, după anunţul preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, privind UMF Târgu Mureş, că solicită Guvernului să aştepte ca justiţia să se pronunţe în legătură cu situaţia de la această universitate.
"Liga Studenţilor militează în continuare împotriva implicării politicului în autonomia universitară, astăzi (luni - n.r.) vom avea un protest în Piaţa Teatrului din Târgu Mureş, pe care îl vom continua printr-un «marş al unităţii», spre UMF Târgu Mureş. Sperăm din tot sufletul ca Guvernul să se gândească foarte bine, să respecte legislaţia în vigoare şi justiţia - să aştepte soluţionarea în jusitiţie a procesului privind Carta universitară", a declarat Dan Zolog.
Conducerea UMF Târgu Mureş a cerut în instanţa de contencios administrativ recunoaşterea Cartei adoptate, pe care o consideră elaborată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi aprobată tacit, după trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, în care Ministerul Educaţiei nu a transmis observaţii.
Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că liderul PDL, Emil Boc, a venit în coaliţie cu un mandat care arată că PDL susţine aplicarea Legii educaţiei "în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş".
"Am discutat, luni, în coaliţie despre situaţia UMF Târgu Mureş, iar preşedintele PDL, Emil Boc, a venit cu un mandat care suna în felul următor: PDL susţine apli