* în baza cardului european, 123 cetăţeni din Germania, Italia, Spania, Regatul Unit Olanda au beneficiat de servicii medicale la Brăila * tot anul trecut, au solicitat card european aproape 3.000 de brăileni plecaţi peste hotare * românii pot beneficia de asistenţă medicală gratuită în statele UE, în baza formularelor europene * în 2011, CJAS Brăila a primit şi a eliberat peste 400 de formulare E
Peste o sută de cetăţeni străini au beneficiat anul trecut de servicii medicale la Brăila, şi nu pentru că şi-au planificat acest lucru, ci pentru că s-au îmbolnăvit pe timpul şederii în ţara noastră. Conform datelor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Brăila, în anul 2011 s-au înregistrat 123 de cetăţeni străini care au beneficiat de servicii medicale în baza cardului european. Astfel, ca urmare a informărilor primite de la furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu CJAS Brăila, pe teritoriul judeţului nostru au primit îngrijiri medicale cetăţeni din state membre UE, respectiv Germania, Italia, Spania, Regatul Unit Olanda. Pentru aceştia, CJAS Brăila a întocmit documentaţia şi a comunicat situaţia la CNAS, ordonatorul principal de credite, în vederea recuperării sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale furnizate cetăţenilor străini, pentru reîntregirea Fondului Naţional Unic de Sănătate. Legislaţia prevede că, în cazul în care cetăţeanul străin a beneficiat pe teritoriul României de servicii medicale oferite de un furnizor de astfel de servicii, aflat în relaţii contractuale cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, decontarea acestor servicii se va face din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care solicită ulterior instituţiilor competente din statele din care provin cetăţenii străini rambursarea cheltuielilor în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este