Un militar din contingentul american al forţei internaţionale a NATO şi-a părăsit duminică baza, înarmat, şi i-a ucis pe ocupanţii a trei locuinţe din sate din împrejurimi, între care nouă copii şi trei femei, după care a ars cadavrele.
Talibanii au jurat luni să-i răzbune pe cei 16 civili afgani ucişi duminică de un militar american în provincia Kandahar din sudul Afganistanului şi au promis să-şi intensifice atacurile împotriva ‘sălbaticilor americani’, informează agenţiile de presă. Militarul american provine de la una dintre cele mai importante baze militare din Statele Unite ale Americii, implicată în trecut în situaţii care au stârnit nu de puţine ori controverse..
De la baza Lewis-McChord din statul Washington, unde se găsesc aproximativ 100.000 de militari şi personal civil, au provenit şi patru soldaţi condamnaţi în uciderea deliberată a trei civili afgani în 2010. Publicaţia armatei SUA, ‘Stars and Stripes’, a descris baza Lewis-McChord ca fiind ‘cea mai problematică bază a armatei SUA‘ din acel an. Un oficial american a afirmat, sub rezerva anonimatului, că militarul care a împuşcat duminică cei 16 civili afgani era implicat într-o misiune de sprijin a unei unităţi speciale de operaţiuni, fie a Beretelor Verzi fie a Navy Seals, angajată într-o misiune pentru menţinerea stabilităţii într-un sat din Afganistan, transmite Agerpres.
La acea bază a avut loc un val de sinucideri în rândul militarilor întorşi din război. Un fost soldat a împuşcat şi rănit un ofiţer de poliţie în Utah în 2010 şi la 1 ianuarie un veteran de război din Irak în vârstă de 24 de ani a împuşcat un pădurar de la Mount Rainier National Park. În 2010, 12 soldaţi de la aceeaşi bază au fost arestaţi pentru consum de droguri, lovirea unui informator din unitate şi uciderea în mod deliberat a trei civili afgani în timpul unei misiuni de patrulare din provincia Kanda