A trecut o lună de când presa a scris desprecei 170.000 de euro primiţi de Daniela Ungureanu, de la OMV în 2009 şi 2010. Cum a ajuns nevasta premierului pe statele de plată ale celei mai mari companii petroliere din România a fost un secret păstrat până acum cu sfinţenie. În loc să explice cum a luat soţia sa 7.000 de euro/lună de la OMV, premierul a făcut declaraţii care au ridicat şi mai multe semne de întrebare. În spatele acestei discreţii stă faptul că doamna Ungureanu face parte din Consiliul de Administraţie al unei subsidiare Petrom, care furnizează servicii medicale pentru companie.
Întrebări multe, răspunsuri vagi
Contractul cu OMV a intrat în atenţia presei imediat după investirea noului premier. În declaraţia de avere a lui Ungureanu suma figurează drept "servicii de consultanţă medicală” şi este plătită direct de către OMV AG Viena. Jurnalul Naţional a solicitat oficial atât OMV cât şi Guvernului să precizeze foarte clar în ce a constat activitatea Danielei Ungureanu pentru compania petrolieră, dacă s-a reţinut TVA şi modalitatea în care aceasta a câştigat contractul.
Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu declara săptămâna trecută că banii acordaţi de grupul austriac fac parte dintr-un proiect social al companiei, care a implicat medici foarte buni din România şi din străinătate şi la construcţia căruia a participat şi soţia sa, un medic anestezist "probabil bun". Altfel spus, "consultaţa medicală" s-a transformat în "proiect social".
Ca atare au apărut o serie de alte întrebări pe care Jurnalul Naţional le-a trimis oficial Guvernului şi OMV: Ce alţi medici au mai primit bani de la OMV în cadrul acestui proiect? Cu cât a fost plătit fiecare dintre aceştia? Care e numele acestui proiect al companiei austriece?
De asemenea, nu era clar nici dacă acest contract continuă, caz în care premierul s-ar a