Iarna, la început blândă, apoi cu geruri siberiene, a lăsat în urmă şosele pline cu gropi. De săptămâna trecută drumarii au încercat să le camufleze cu prundiş dar, spun ei, din cauza precipitaţiilor, multe au fost descoperite din nou.
Adrian Boldurescu, şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţie, a spus că muncitorii au reuşit să plombeze până acum 485 de metri pătraţi. „Ieri, dimineaţa au revenit pe şantiere. Sperăm ca timpul să fie favorabil ca ei să poată munci", a adăugat Boldurescu.
Săptămâna trecută au fost inspectate toate drumurile pentru a fi identificate locurile cu cele mai mari şi mai multe gropi. În prezent, se caută bani pentru a procura asfalt rece, care poate fi folosit la temperaturi joase şi este mai rezistent decât materialul utilizat până în prezent.
Când se încălzeşte vremea, în Capitală ar trebui să reînceapă marea reparaţie a străzilor, proiecte iniţiate anul trecut. Adrian Boldurescu a anunţat că la acest capitol au apărut unele probleme. „Compania care repară drumurile în cadrul programului „Genesis " cere să se facă recalcularea investiţiilor, motivând că din toamnă până acum au crescut preţurile".