Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Cluj - Steaua 0-1 / Eroul Rusescu

Publicat in Click, luni 12 martie 2012 ·

Steaua a câştigat la limită al doilea meci din tot atâtea disputate în acest sezon şi continuă să spere la titlu. Bucureştenii s-au impus aseară, la Cluj, cu scorul de 1-0, prin golul aceluiaşi jucător care a adus trei puncte şi săptămâna trecută, la Mioveni, Raul Rusescu.

Început prost, sub semnul accidentărilor steliştilor Martinovic şi Prepeliţă, meciul a continuat foarte bine pentru echipa lui Ilie Stan. În minutul 37, după o fază care nu anunţa nimic şi născută după o pasă greşită dată de căpitanul gazdelor, Lukasz Szukala, Raul Rusescu a şutat cu sete din interiorul careului, la rădăcina barei, fără speranţe pentru Bornescu.

În continuare, deşi şi-au mai creat ocazii, steliştii nu au reuşit să le fructifice, iar finalul putea fi dramatic pentru ei, căci clujenii au trimis de două ori balonul în bară. Apoi, Tătăruşanu şi-a spălat toate păcatele în faţa patronului Gigi Becali printr-o intervenţie providenţială pe final de partidă.

Steaua s-a impus cu 1-0 şi următorul meci, cel cu Astra, ar putea însemna dezlănţuirea roş-albaştrilor, care vor reveni, după aproape un an, pe stadionul Ghencea.

Debut la Steaua. Partida de aseară, de la Cluj, a reprezentat meciul de debut al fostului braşovean Alex Chipciu. Acesta a fost titularizat ca mijlocaş dreapta şi a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Accidentare stupidă. Stelistul Martinovic a fost protagonistul unei accidentări stupide chiar în startul meciului! În minutul 3, jucătorul de origine sârbă s-a accidentat grav, el împiedicându-se şi alunecând pe pista de atletism care înconjoară dreptunghiul verde al stadionului din Cluj!

Din păcate pentru el, în ciuda intervenţiei medicilor, nu a mai putut continua partida, pentru că nu putea pune piciorul în pământ, aşa că a fost înlocuit cu Bicfalvi. Diagnosticul: entorsă la gleznă.

Prepeliţă s-a accidentat în m

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 29 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°