La cinci dimineaţa, ca de obicei, sună deşteptarea. Denis Denisovici sări din bârlog şi se îmbrăcă cât putu de simplu. Apoi, urmând labirintul scărilor celor două etaje, ajunse în beci. De cum intră, se opri brusc - Ah!, ce bine-mi destind aici nervii!
E o splendoare de buncăr, într-o splendoare de vilă din centrul Bucureştilor. Se bucura că putea vorbi, în sfârşit, singur. În spatele pereţilor de beton, de oţel, nu mai putea să urască pe nimeni. Exista ceva care-i anihila cruzimea puterii în toată imenistatea incintei. Avea, totuşi, o putere groaznică. Deodată, un gând îi schimonosi faţa. În ochii lăptoşi pâlpâia o frumuseţe stranie. Îi plăcea să-şi admire în linişte Lucrarea.
În acelaşi timp, mâinile lucrau singure la rotiţele complicate ale Seifului. Scoase tesla, mistria şi, la urmă, ciocanul. Toate învelite în piele fragedă de căprioară. Faţa ciocanului de nichel pulsa complice în lumina dulce. Ce invenţii mai fac şi americanii ăştia! Ciocanul era prevăzut cu minicalculatoare, reţele pe orizontală şi baterii atomice. Dăduse pe el, pe ascuns, o întreagă avere.
În seif, mai păstra la răcoare genele inteligenţei române, moleculele libere şi pragmatice de după Revoluţie. Urmau dinozauri minusculi socio-politici, numai Preşedinţi, gardieni violenţi, puţini procurori. Deloc magistraţi. I se păreau prea sfrijiţi. Măcinaţi până la oase de gândul de a fi drepţi continuu. Apoi, mulţimi de primari dolofani. Avea însă slăbiciuni pentru gardienii cruzi din comunism şi pentru bătrânii CC-işti, KGB-işti, încă legănaţi de rusoaice delicate de pe Volga. Unde îi vor duce oare slăbiciunile astea?
Avea şi un smoc de politicieni români, cu mişcări imprevizibile, de păduchi tineri, găsiţi în capul slinos al Orientului. Semănaţi în Răsărit, vor răsări câte o mie de porci uriaşi din fiecare. Din cei care mănâncă marile puteri militare. Îi ţinea într-
