Tőkés László, fondator al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), președintele de onoare al acesteia din 1990 până în 2003, în prezent membru al organizației din Timiș, şi-a anunțat astăzi demisia din UDMR. Află aici ce l-a determinat să facă acest gest.
Acesta şi -a motivat decizia prin faptul că, în calitate de inițiator al deciziei Parlamentului European de a interzice mineritul pe bază de cianuri, nu poate accepta poziția permisivă a partidului minoritar din coaliția de guvernare cu privire la investiția de la Roșia Montană, investiție pe care o chiar sprijină. „Pentru mine a devenit o problemă din ce în ce mai stânjenitoare să răspund, pe holurile Parlamentului din Bruxelles, întrebărilor unor colegi îngrijorați care doresc să afle acum, totuși, ce se întâmplă în România? Nu prea pot să spun nici că firma canadiană ne-a cumpărat miniștrii", s-a plâns Tőkés László.
Aderarea la Spaţiul Schengen
O altă problemă din cauza căreia Tőkés László a decis să-şi dea demisia din UDMR este faptul că, deşi România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, nu a fost nici până astăzi acceptată în Spațiul Schengen - printre altele, din cauza corupției atotcuprinzătoare. „Este o situație inacceptabilă nu doar pentru mine, ci și pentru întreaga noastră comunitate maghiară din Transilvania, rușinată de comportamentul unor deputați UDMR, care depun toate eforturile pentru a zădărnicii activitatea Agenției Naționale de Integritate (ANI) de verificarea averilor demnitarilor sau pe cea a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA)", a spus Tőkés László.
Nu e însetat după putere
Europarlamentarul a subliniat că niciodată nu a fost de acord cu participarea UDMR la guvernare necondiționat, doar de dragul puterii. „Motivați de setea de putere, liderii UDMR au sacrificat universitatea noastră de stat maghiară, au preschimbat dezideratul autonomiei î