Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%, în funcţie de evoluţia situaţiei bugetului, după ce în primele luni veniturile încasate au fost peste aşteptări, a declarat ministrul de finanţe Simeon Djankov, citat de Novinite. Încasările bugetare în primele luni ale anului au fost bune, cu 200 milioane de leva (circa 100 de milioane de euro) peste nivelul planificat, iar guvernul aşteaptă rezultatele execuţiei bugetare pentru următoarele câteva luni, a spus Djankov. O decizie asupra TVA ar putea fi luată cel mai devreme în mai.
Fondul Monetar Internaţional va contribui la al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, cu 18 miliarde de euro, în timp ce la precedentul program financiar, de 110 miliarde de euro, a participat cu 30 de miliarde de euro, potrivit Bloomberg. Suma de 18 miliarde de euro reprezintă 14% din pachetul financiar actual, în timp ce în 2010 angajamentul Fondului a avut o pondere de 27% în pachetul total. "FMI încearcă să păstreze un echilibru dificil între a rămâne implicat în pachetul de salvare a Greciei şi limitarea propriei expuneri", a spus Eswar Prasad, fost oficial al FMI şi cercetător la organizaţia nonprofit Brookings Institution din Washington.
Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%, în funcţie de evoluţia situaţiei bugetului, după ce în primele luni veniturile încasate au fost peste aşteptări, a declarat ministrul de finanţe Simeon Djankov, citat de Novinite. Încasările bugetare în primele luni ale anului au fost bune, cu 200 milioane de leva (circa 100 de milioane de euro) peste nivelul planificat, iar guvernul aşteaptă rezultatele execuţiei bugetare pentru următoarele câteva luni, a spus Djankov. O decizie asupra TVA ar putea fi luată cel mai devreme în mai.
Fondul Monetar Internaţional va contribui la al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de