Așa, vreo patruzeci de ani, am așteptat să ne pice americani din cer. Americani cu mușchiul umflat măcar pe jumătate cât Rambo, cu lansatorul de rachete în spate, să-i scutere un pic pe ruși. Rambo a venit însă doar pe VHS, să-l vedem cu pătura în geam. Și au mai trecut vreo douzeci de ani, până când americanii au descins cu adevărat în România. Doar că acum nu prea mai știm cum să- vedem plecați. Pentru că, deși vin la umbra scutului, nu seamănă deloc cu eroii din filmele care circulau ”la negru” în România comunistă.
Nu au automat în mână, ci diplomat. Iar beretele și cagulele de camuflaj le-au schimbat cu gulerele albe. Zâmbesc frumos și se miră și ei de cât de mieroși și slugarnici se poartă românii cu ei, deși n-au venit pe aici ca să ne aducă ceva, ci să ia. Ce a mai rămas de luat: aur, cupru, gaze de șist, terenuri. Cei mai recenți înscriși pe listă sunt cei de la Chevron și Exxon. Cărora statul român le-a pasat ultimele rămășițe energetice autohtone, gazul de șist și petrolul din Marea Neagră. E drept, niște rămășițe de câteva miliarde de euro. Ori poate chiar zeci de miliarde. Pentru că aici e problema (prima dintre ele). După modelul Roșia Montană, contractele au clauzele lor secrete. Îndeosebi la în ce privește dimensiunea exactă a zăcămintelor.
Desigur, ei vor încerca să ne convingă că habar nu au care este valoarea acestora. De parcă Exxon ar aduce în Marea Neagră o ”jucărie” de un miliard de euro așa, la hazard, iar Chevron ține să primească asigurări de la președintele României că înțelegerea merge mai departe, dacă nu ar avea confirmări că are CE să meargă mai departe.
Nu sunt adeptul lui ”nu ne vindem țara”, dar nici la braț nu pot defila cu cei care vor s-o dea de pomană. Pentru câteva fârâmituri destinate unor buzunare exclusiviste aruncăm pe geam și ultimele resurse. Chiar unul dintre foștii miniștri ai actualei Coaliții de Guv
