Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara şi Universitatea din Szeged au lansat un proiect transfrontalier prin care se urmăreşte achiziţionarea de aparatură performantă şi instruirea personalului medical în identificarea şi tratarea luxaţiei de şold a sugarilor.
La Spitalul “Louis Ţurcanu” din Timişoara, a fost lansat, sâmbătă, proiectul “Strategia comună prevenirea şi tratamentul patologiei şoldului, în zona transfrontalieră România-Ungaria”, desfăşurat în parteneriat cu Universitatea din Szeged, Ungaria.
Potrivit iniţiatorilor, proiectul are în vedere armonizarea modului de abordare a problematicii displaziei (luxaţia de şold) la sugari, boală care, dacă nu este tratată la timp, adică în primele şase luni de viaţă, poate genera sechele permanente.„Noi nu ne confruntăm cu un număr foarte mare de astfel de cazuri, însă cele pe care le depistăm, sunt de-a dreptul dramatice şi trebuie să facem eforturi deosebite pentru a găsi soluţii. De aceea, în cadrul acestui proiect ne-am gândit să începem cu un screening în maternităţi, atât în cele din Timişoara, cât şi cele din Szeged. Sigur că sunt luaţi în calcul copiii ai căror părinţi sunt de acord cu astfel de investigaţii, nu toţi, ci cât de mulţi putem. Dacă depistăm copii cu factori de risc îi aducem la clinica de chirurgie pediatrică de la Spitalul «Louis Ţurcanu», care este lider de proiect, şi începem tratamentul”, explică dr. Vlad David, medic specialist chirurgie pediatrică, coordonator al proiectului.
Potrivit acestuia, partea de screening a proiectului a fost demarată deja în luna ianuarie a acestui an, la Timişoara, fiind investigaţi peste 400 de copii, dintre care cinci au fost depistaţi cu displazie congenitală, iar alţi cinci au fost suspecţi de această boală şi urmează să fie revăzuţi ecografic, pentru stabilirea diagnosticului. @