Coaliţia guvernamentală a decis astăzi majorarea salariilor bugetarilor din iunie. Executivul urmează să stabilească procentul şi să găsească soluţii de finanţare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la Pro TV că s-au îndeplinit condiţiile stabilite pentru o creştere de 15 la sută a salariilor bugetare din iunie.
Majorarea salariilor pare o măsură populistă,ar trebui creşteri mai mari pentru salariile mici, a declarat, luni, preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 2,59%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de ianuarie fiind de 0,64%, în intervalul estimat de analişti.
Talibanii au ameninţat că vor răzbuna moartea a 16 civili afgani, ucişi ieri de un soldat american. Militarul din contingentul american al Forţei internaţionale a NATO şi-a părăsit baza din provincia Kandahar, puternic înarmat şi a ucis ocupanţii a trei case din sate învecinate, între care nouă copii şi trei femei. Jurnal RFI cu Samuel Stan
Coaliţia guvernamentală a decis astăzi majorarea salariilor bugetarilor din iunie. Executivul urmează să stabilească procentul şi să găsească soluţii de finanţare.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la Pro TV că s-au îndeplinit condiţiile stabilite pentru o creştere de 15 la sută a salariilor bugetare din iunie.
Majorarea salariilor pare o măsură populistă,ar trebui creşteri mai mari pentru salariile mici, a declarat, luni, preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 2,59%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de ianuarie fiind de 0,64%, în intervalul estimat de analişti.
Talibanii au ameninţat că vor răzbuna moartea a 16 civili afgani, ucişi ieri de un soldat american. Militarul din contingentul american al Forţei internaţiona