După ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat în Parlament "reîntregirea" salariilor bugetarilor, Coaliţia a decis astăzi să oficializeze acest lucru. Liderii PDL, UDMR, UNPR şi ai minorităţilor au căzut de acord ca din iunie salariile bugetarilor să crească cu 15 la sută începând cu luna iunie.
"S-a discutat că e nevoie de o majorare. În principiu, toată lumea a fost de acord. Cred că va fi vorba de 15 la sută", a declarat, pentru gândul, deputatul UDMR Mate Andras Levente.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat pentru Mediafax, că membrii coaliţiei au susţinut de la început această majorare, iar premierul are cuprins în programul de guvernare, la punctul 1, creşterea salariilor.
Mircea Toader a arătat că Guvernul urmează să calculeze şi să găsească soluţii pentru majorarea salariilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că declaraţia privind revenirea salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost făcută din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite.
Traian Băsescu a prezentat şi argumente în sprijinul revenirii la nivelul salarial anterior.
Preşedintele a arătat că, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, numărul salariaţilor în sectorul public era, în aprilie 2009, de 1.396.129, iar în ianuarie anul acesta de 1.196.067. El a mai explicat că, în 2009, "anvelopa salarială, totalul salariilor era 9,6 din PIB, iar obiectivul pentru 2014 era să ajungem la 7% din PIB".
"Am atins 7%, de fapt, cu acurateţe 6,94%, la sfârşitul anului trecut. Deci condiţiile de revenire s-au îndeplinit la 31 decembrie. În numele prudenţei, şi Guvernul Boc şi Guvernul Ungureanu au zis: «Discutăm după primul trimestru, să vedem ce se întamplă». Dar parametrii conveniţi cu fondul s-au atins", a spus preşedintele.
"Ca şef al statului, eu nu pot să mint că nu