Şpriţocraţie. O turmentare de vorbe. Ne înjurăm ce ne înjurăm, da’ p-ormă: „hai că eşti dulce, vin’ să te pup!”. Ne mai cad copiii în hazna, rapiţa s-a dus dracului, însă per total merge.
Pe ce mă bazez, în optimismul meu netemperat? Avem un premier nou. Singurul treaz, încă de la 6 dimineaţa. Un Boc mai odihnit. Dacă din mantaua celui vechi mai ieşea un cârtitor de partid, cel nou n-are manta. Umilitul de la Cotrocenii zice: reîntregim salariile bugetarilor, că-s şi ei oameni. Obiditul de la Palatul Victoria tace. M-aş fi aşteptat să iasă, cu aerul lui doctoral şi, alegându-şi bine cuvintele, să declame: Domnule Preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să fac o observaţie livrescă, de (iertat să-mi fie cuvântul) intelectual. Într-o sâmbătă din decembrie 2011, aţi semnat „Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar aplicabile până la 1 ianuarie 2014". Mi-am permis să vă obosesc cu titlul cam lung al acestui document, ca să vă reamintesc că acolo, desupra cunoscutei şi apreciatei semnături a domniei voastre, e un paragraf care prevede că pensiile şi salariile bugetarilor vor îngheţa până la 1 ianuarie 2014. Desigur, verbul „a îngheţa” nu are nici o legătură cu Bugetul, ci mai degrabă cu meteorologia şi mai ales cu minciunile Opoziţiei. Dacă reîntregim - (mobilizator cuvânt, cu reverbaraţii adânci în istoria noastră milenară!) - lefurile, nu cred că e vreo contradicţie în termeni, fiindcă natura însăşi revine la viaţă, după o iarnă în care populaţia civilă a hibernat pernicios. Legea din decembrie 2011 e deja istorie. Prepar de urgenţă o ordonanţă, le dăm chiar mai mult decât le-am luat, ca după alegeri să le luăm înapoi ce le-am dat, iar la alegerile din 2016 să le restituim ce le-am luat, oferindu-le astfel o nouă şi recurentă satisfacţie...
Ce-ar mai fi important de zis? Că Adelina
