O fetita de 10 ani, eleva la Scoala Generala din satul Viisoara, judetul Dambovita, a murit, luni, dupa ce a cazut in fosa septica din curtea scolii, iar alti doi copii, care au cazut si ei in fosa, au fost salvati de catre personalul unitatii de invatamant, anunta Mediafax. Purtatorul de cuvant al Politiei Dambovita, Raluca Florescu, a declarat ca incidentul s-a petrecut in spatele scolii, unde trei copii au mers sa se joace, iar la un moment dat o placa din beton cu care era acoperita fosa septica a cedat, iar copiii au cazut. Politia a declansat o ancheta in acest caz.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Dambovita, Eduard Telea, a declarat ca pompierii sositi la fata locului i-au gasit pe doi dintre copii, care fusesera scosi de catre personalul scolii. Cei doi copii nu au avut nevoie de ingrijiri medicale si au fost luati acasa de catre parinti.
Cel de-al treilea copil, o fetita de 10 ani, a fost scos decedat de catre pompieri.
La randul sau, seful Inspectoratului Scolar Judetean Dambovita, Sorin Ion, a declarat ca incidentul s-a petrecut in timpul unei pauze, cand cei trei copii se jucau sarind pe placile din beton care acopereau fosa septica din curtea scolii.
El a mai spus ca a ajuns la scoala din Viisoara pentru a discuta cu directoarea unitatii, insa acesteia i s-a facut rau, fiind dusa la spital.
Seful ISJ Dambovita a precizat ca vor fi verificate toate procedurile interne ale scolii, pentru a se stabili cine este responsabil de producerea acestui incident. O fetita de 10 ani, eleva la Scoala Generala din satul Viisoara, judetul Dambovita, a murit, luni, dupa ce a cazut in fosa septica din curtea scolii, iar alti doi copii, care au cazut si ei in fosa, au fost salvati de catre personalul unitatii de invatamant, anunta Mediafax. Purtatorul de cuvant al Politiei Dambovita, Raluca