Toţi spunem prostii din când în când. Mulţi mai şi facem, dar asta nu devine o regulă decât la cei proşti prin definiţie, pentru care prostia este o caracteristică. Ea ţine de educaţie, cultură, dotare, structură, capacitate de adaptare.

Este adevărat acum că şi definiţia, sensul prostiei, diferă de la individ la individ, de la o zonă la alta, de la o perioadă de timp la alta, de la o cultură la alta. În epoca primitivă erai prost dacă nu ştiai sa faci ca Tarzan, să foloseşti piatra sau să fugi. În sclavagism erai prost dacă nu ştiai să ţii o sabie în mână sau să tragi cu arcul. În Laponia eşti prost dacă nu ştii să faci un iglu. În concepţia lui Becali eşti prost dacă nu ştii să mulgi o oaie, iar în cea a vărului său, dacă nu ştii să te învârteşti, să speculezi, să profiţi. Odată cu trecerea în alt timp, în alt areal, în altă vârstă, noţiunea se modifică, se schimbă sistemul de valori, aproape se întoarce lumea cu fundul în sus. Pentru un vânător este „fazan“ cine nu nimereşte o potârniche în zbor, iar pentru un lăcătuş e prost cine nu poate monta o broască la uşă. Nu de puţine ori, ne-am spus fiecare „băi ce prost am putut să fiu să cred în tipul sau tipa aia!!” sau ,”măi, dar ce prost am fost să mă duc la şefu să îi spun că a greşit. Ce cap am avut ?” Evoluţia face să vedem lucrurile altfel în timp. Şi toate aceste prostii adunate formează un sistem de valori, o ierarhizare şi de cele mai multe ori o evoluţie, o experienţă care se transmite şi face ca cei ce vin după noi să nu repete anumite greşeli. În ziua de azi, datorită tehnicii avansate, acumularea, înmagazinarea şi transmiterea acestor date, experienţe, este mult uşurată şi în avantajul celui ce doreşte să cunoască.

Dar este o sabie cu două tăişuri. Aceeaşi tehnică sau tehnologie, face ca omul să fie mai delăsător, mai puţin preocupat de a acumula, mai puţin interesat de alte experienţe