Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua grafice despre Noua Ordine Mondiala care preocupa marile companii: 1990 vs. 2011

Publicat in Wall-Street.ro, luni 12 martie 2012 ·

O prezentare expusa investitorilor General Electric releva o serie de schimbari fundamentale in ceea ce priveste raportul de forte dintre marile puteri economice ale lumii.

China a avut doua decenii senzationale, in timp ce Rusia si India vin tare din urma. Totusi, economia Statelor Unite ale Americii nu da semne de oboseala.

In 2010 China depasea Japonia si devenea a doua mare economie a lumii, dupa trei decenii de crestere sustinuta a PIB. China ar putea depasi si SUA peste aproximativ 15 ani, potrivit proiectiilor Bancii Mondiale. O estimare mai curajoasa apartine Fondului Monetar International, care estimeaza ca economia Chinei o va devansa pe cea a SUA in 2016.

In prezent, China este cel mai mare producator de bunuri din lume, iar in urmatorii ani va modifica radical ierarhiile in comertul international. La ce este China cea mai buna din lume? Spre exemplu, la energie regenerabila, iar anul trecut a devenit cel mai mare producator de bunuri din lume, recuperand pozitia pierduta la inceputul secolului al XIX-lea, si a incheiat astfel 110 ani de suprematie a Statelor Unite.

Brazilia a inregistrat un salt notabil in topul celor mai mari economii din lume: de pe locul 9 in 1990 pana pe pozitia a sasea. Brazilia a depasit Marea Britanie anul trecut, cand s-a apropiat foarte mult de cea de-a cincea economie a lumii, Franta. Economia din Tara Cafelei ramane in grupul select al celor care vor accelera in 2012.

In alta ordine de idei, primul grafic arata ca tarile asiatice se afla pe un trend ascendent, in timp ce harta de mai jos ilustreaza ca economiile africane si cele din America de Sud sunt o prioritate pentru marile companii datorita bugetelor alocate pentru dezvoltarea infrastructurii: miliarde de dolari in tari ca Libia sau Peru.

Sursa informatii: General Electric, Wall-Street.ro, BusinessInsider

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 6 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 4 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 8 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 5 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 11 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 9 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 4 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 9 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°