* Florin Cîţu: "Titlurile, oportunitate de câştig pentru bănci
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut, ieri, certificate de trezorerie cu scadenţa la un an de 2,48 miliarde lei, de 2,5 ori mai mult decât programul stabilit, la un randament de 5,27%, sub rata dobânzii de politică monetară, de 5,5%, şi aproape de minimul istoric plătit pentru împrumuturile în lei din piaţa internă, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României şi al MFP.
Valoarea programată a fost de un miliard de lei, iar băncile au subscris titluri de 3,51 miliarde de lei, potrivit comunicatului.
Analistul economic Florin Cîţu ne-a declarat că piaţa crede, în continuare, că BNR urmează să menţină dobânzile la un nivel scăzut, oferind lichiditate instituţiilor de credit. În consecinţă, pentru bănci este profitabil să se împrumute pe piaţa interbancară pentru ca, apoi, să împrumute statul la dobânzi mai mari, potrivit domniei sale. "Nu este vorba despre un interes pentru titluri, ci despre o oportunitate de câştig", consideră Florin Cîţu.
* Aurelian Dochia: "Atractivitatea ţării noastre a crescut"
Analistul Aurelian Dochia consideră că atractivitatea ţării noastre a crescut, cel mai elocvent exemplu în acest sens reprezentându-l reducerea CDS-urilor (n.r. credit default swap - prima de asigurare contra riscului de neplată). Această încredere sporită poate să fie, însă, uşor pierdută, în cazul în care frâiele economiei sunt scăpate de sub control, deficitul care depăşeşte cu mult prognozele fiind un semnal de care trebui ţinut cont, atrage atenţia domnia sa. "Este clar că, momentan, Ministerul Finanţelor beneficiază de o conjunctură favorabilă; important este ca această tendinţă să se menţină", ne-a declarat analistul economic.
Cea mai recentă licitaţie pentru scadenţa la un an s-a derulat la jumătatea lunii februarie, când Trezoreria s-a împrumutat