Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa va arăta centrul social de 11 milioane de lei

Publicat in Adevarul, marți 13 martie 2012 ·

Centrul va fi construit în fostul liceu Astra şi va avea peste 24.000 de beneficiari anual.

Cererea de finanţare a fost depusă în luna noiembrie 2011, iar municipalitatea aşteaptă acum semnarea contractului.

„Proiectul este inclus în Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Braşov. Săptămîna trecută a avut loc vizita precontractuală, din partea reprezentanţilor ADR 7 Centru. Întîlnirea a decurs fără probleme şi aşteptăm semnarea contractului", a declarat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea, citat de monitorul expres.ro.

Centrul se va adresa persoanelor cu handicap locomotor, persoanelor cu dizabilităţi fizice (persoane cu handicap senzorial, surzi sau persoane cu auzul slab, muţi, persoane cu deficienţe de vedere), dar va include şi un centru de depistare a sindromului Down şi a afecţiunilor asociate acestuia, un centru destinat persoanelor bolnave de autism, un centru pentru servicii socio-educative de tip „afterschool", un centru de orientare profesională, un centru de reintegrare a tinerilor instituţionalizaţi sau aflaţi în situaţii de risc, precum şi un centru de consiliere antidrog, un centru de zi pentru bătrîni, potrivit monitorul expres.ro.

Bugetul proiectului este de 11 milioane lei, inclusiv TVA. Există şi un protocol cu Regia Autonomă de Transport Braşov pentru asigurarea unei linii speciale de transport, care să asigure accesul tuturor persoanelor cărora li se adresează Centrul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum o ora
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Donald Trump amenință Apple cu tarife de cel puțin 25% pe toate telefonele produse în afara Statelor Unite

HotNews acum 8 ore
Toate iPhone-urile care sunt vândute trebuie să fie fabricate în Statele Unite pentru a fi vândute pe piața americană, altfel Apple va trebuie să plătească tarife, a avertizat Donald Trump, vineri, într-o postare pe Truth Social. Anunțul a venit în

Un judecător a blocat temporar planul lui Trump de a interzice Universității Harvard să înscrie studenți străini

HotNews acum 6 ore
Un judecător a emis un ordin de restricție temporar care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC. Știre în curs de actualizare Sursă foto: Jackbluee | Dreamstime.com

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 4 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 3 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum o ora
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Război în Ucraina, ziua 1185: Cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina din 2014

HotNews acum 8 ore
Ucraina și Rusia au început vineri cel mai mare schimb de prizonieri de război de la începutul agresiunii ruse asupra țării vecine în 2014, relatează jurnaliștii de la The Kyiv Independent. În urma acestui schimb, câte 1000 de prizonieri din ambele

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 11 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/15°
lun.

11°/12°
mar.

12°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/12°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

14°/19°
mar.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

7°/12°
lun.

7°/14°
mar.

11°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/22°