Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Toată lumea din familia noastră” – din 6 aprilie pe marile ecrane

Publicat in rfi, marți 13 martie 2012 ·

Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, va avea premiera pe marile ecrane luna viitoare, pe 6 aprilie. În perioada 6-12 aprilie, filmul va putea fi vizionat în cinematografele din București, Constanța, Oradea și Cluj.

“Toată lumea din familia noastră” va fi proiectat în avanpremieră în România la Festivalul Internațional de Film București, unde face parte din competiția oficială.

Pelicula a avut premiera mondială luna trecută la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum și a fost singurul lungmetraj românesc din programul Berlinale din acest an. Aceasta a fost cea de-a doua participare a lui Radu Jude la Berlin, după ce în 2009 lungmetrajul său de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a câștigat Premiul C.I.C.A.E, acordat de Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă.

“Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt. Filmul îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Gabriel Spahiu, Mihaela Sîrbu și cu apariția extraordinară a cunoscuților actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Scenariul este semnat de Radu Jude și Corina Sabău, autoarea romanului “Bloc 29, apartamentul 1”.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câștigătoare a numeroase premii, “Lampa cu căciulă” și “Alexandra” . Lungmetrajul său de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a câștigat premiul FIPRESCI la Sofia IFF și IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower – Palic European IFF și Award Cine-Ecole – ACID Program Cannes și a fost selecționat în peste 60 de festivaluri de film.

“Toată lumea din familia noastră” a fost dezvoltat în cadrul CineLi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 16 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°