* deşi instanţa a dispus ca agresorii să îi plătească victimei 4.500 de lei daune morale, tânărul bătut nu şi-a încasat nici acum banii * Nicolae Stan a spus că cei trei bătăuşi refuză să plătească, deşi el a angajat şi un executor * acum este decis să îi trimită în spatele gratiilor pe agresori
Brăileanul de 23 de ani, luat la bătaie în Parcul Monument, în septembrie 2010 de trei tineri necunoscuţi, se "luptă" şi acum cu agresorii. Asta pentru că, în ciuda deciziei instanţei prin care bătăuşii au fost obligaţi la plata de daune morale în valoare de 4.500 de lei, pe lângă condamnarea la câte un an închisoare cu suspendare, victima nu a văzut niciun ban. Nicolae Stan ne-a spus că agresorii refuză să îi plătească banii, deşi a angajat şi un executor. "Instanţa de judecată a dispus ca agresorii să îmi plătească daune morale în valoare de 45 de milioane de lei, plus cheltuieli de judecată şi spitalizare, însă ei refuză să plătească banii. Instanţa le-a impus să plătească, am angajat executor, să facă executare silită, mi s-a admis hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă. Urmează acum să fie admisă poprirea. Ei nu vor să colaboreze. În cazul în care nu vor respecta hotărârea judecătorească voi ataca in instanţă, chiar dacă nu iau banii, să fie condamnaţi, toţi trei, am acest drept. Dacă ei nu respectă hotărârea, deschid un nou proces", a precizat tânărul agresat.
Reamintim că în octombrie anul trecut, după un an de procese, Nicolae Stan şi-a câştigat dreptatea în instanţă. Cei trei agresori, cu vârste între 20 şi 23 de ani, au fost condamnaţi în septembrie 2011 de Judecătoria Brăila la câte o pedeapsă de un an închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În plus, inculpaţii Romeo B. (21 de ani), Nelu T. (22 de ani) şi Mădălin M. (19 ani) au fost obligaţi la plata către Nicolae Stan a sumei de 4.500