Cu ocazia Zilei europene a pacientului, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente a lansat, marţi, un studiu care arată că peste 73% dintre români au renunţat în 2010 să meargă la medic din cauza costurilor pe care le implică o astfel de vizită, scrie Mediafax.
Directorul executiv adjunct al ARPIM, Cristian Luţan, este de părere că această cifră ar trebui să atragă atenţia autorităţilor şi să ridice multe semne de întrebare.
"Vorbim de milioane de români care nu au apelat la medic atunci când au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor şi medicamentelor, şi care, deşi lunar îşi plătesc contribuţia de sănătate, nu merg la un consult medical decât atunci când starea lor de sănătate se agravează", a spus Cristian Luţan.
Potrivit studiului, femeile au renunţat mai uşor la îngrijirea medicală de care aveau nevoie la un moment dat, 74,9% dintre respondente declarând că nu au consultat un medic specialist din motive financiare.
De asemenea, 89,4% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 de ani nu au mers la medic atunci când au avut nevoie, a precizat ARPIM.
Situaţia este îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât are la bază principala problemă a sistemului sanitar - subfinanţarea.
La nivel european, România se situează printre ultimele locuri la capitolul cheltuieli cu sănătatea.
Cu ocazia Zilei europene a pacientului, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente a lansat, marţi, un studiu care arată că peste 73% dintre români au renunţat în 2010 să meargă la medic din cauza costurilor pe care le implică o astfel de vizită, scrie Mediafax.
Directorul executiv adjunct al ARPIM, Cristian Luţan, este de părere că această cifră ar trebui să atragă atenţia autorităţilor şi să ridice multe semne de întrebare.
"Vorbim de mili