Dacă personajele dramaturgului Tony Kushner recompun prin şi dincolo de tenta fantastică fresca unei societăţi şi a unui timp dat, montarea de la Teatrul Metropolis schimbă accentele acestui „basm postindustrial“ al secolului XX.

Piesele dipticului Îngeri în America, scrise de Tony Kushner la începutul anilor ’90, Sfârşitul lumii e aproape şi Perestroika, au cunoscut în epocă un succes răsunător şi contestări pe măsură. Temele, structura dramatică, incomode normelor constituite, au stat la temelia ambelor atitudini. I s-au decernat premii de excelenţă - Pulitzer, Tony etc. În adaptarea autorului, serialul cu Meryl Streep şi Al Pacino a contribuit la buna aşezare a reprezentării valorii, textul fiind considerat printre cele zece mari creaţii ale veacului trecut. Nu ştim ce loc ocupă opera lui Tennesee Williams într-un astfel de clasament, dramaturg care a dat replicii strălucirea cristalină a poeziei. Mai aproape de romanesc, acest diptic pune în evidenţă conflictele şi umanitatea unei lumi în derivă patronate de fantasme şi luciditate, călătorie iniţiatică spre limite, la confluenţa contrariilor - dragoste şi culpabilitate, iluzii destrămate în contact cu rigorile realităţii, realitatea transfigurată sub presiunea insuportabilului, viaţa trăită cu sentimentul vinovăţiei împărtăşite sau nu, în proximitatea morţii. Totul prin prisma marginalilor - a colectivităţilor minoritare, homosexuali, evrei, afro-americani, sectanţii mormoni -, pe fundalul erei Reagan, al unei istorii în schimbare şi flagelului SIDA. Este secretul directorului de scenă Victor Ioan Frunză de a fi creat din aceste elemente o compoziţie polifonică de largă respiraţie, susţinută de distribuţia fără fisură pe durata a peste cinci ore în cele două reprezentaţii succesive. Şi e surprinzător modul cum a lucrat cu actori foarte tineri, aceiaşi în spectacolele din serile precedente, respectiv î