Îmi cer scuze. Noam Chomsky nu a susținut conferințe și nu a scris despre România. Cel puțin din câte știu eu (ceea ce nu exclude, așadar, și o asemenea posibilitate). Însă Chomsky a conferențiat și a scris despre țările Americii Latine, îm contextul relațiilor acestora cu SUA. Mai întâi a fost o serie de conferințe susținute în Chile, în 2006 (publicate în spaniolă în 2009), care au fost apoi actualizate și substanțial extinse în 2010. Acestea au stat și la baza cărții ”Speranțe și perspective. Neoliberalism vs. democrație” (editura Paralela 45, 2011).

Spuneam că vizate sunt țările Americii Latine și politica externă a SUA. Și, cel puțin sub acest din urmă aspect, cartea e și despre România. Despre ce se ascunde în spatele propagandei legate de așa-numitul ”excepționalism american”: ”doctrina conform căreia Statele Unite se deosebesc de toate celelalte mari puteri, atât din trecut, cât și de astăzi, prin faptul că au un ”țel transcedental” – ”stabilirea egalității în libertate pe teritoriul Americii”, dar și în restul lumii”. Desigur, pentru faptul că trecutul istoric (atât cât a fost el în cazul SUA) și prezentul vin în contradicție flagrantă cu acest ”țel transcedental” nu ar trebui să fim derutați. Dimpotrivă, suntem atenționați că nu trebuie să ”confundăm abuzul de realitate cu realitatea însăși”. În numele ”țelului transcedental” și al unui set de valori politice și economice universale (”libertate, democrație, egalitate, proprietate privată, piețe”), SUA are o datorie solemnă de a-și menține ”supremația pe plan internațional”, în beneficiul lumii întregi. Bla-bla-bla… Punct cu punct, și exemplu după exemplu, Chomsky arată cam cât de mare e ”abuzul de realitate” și că, până la urmă, în spatele propagandei americane se află cel mai pur, dur și cinic colonialism. Cu nimic mai prejos decât cel al predecesorilor britanici, spanioli, francezi, nemți.