Femei albastre este romanul unei sensibilităţi masculine ultragiate, ce spune povestea unor succesive îndrăgostiri şi dezamăgiri, pe fundalul tranziţiei postcomuniste. Un roman dens, în care privirea are un rol major – privirea fixată asupra lumii exterioare, dublată permanent de privirea interioară, capabilă să scruteze fiinţa în profunzimea ei temporală şi corporală, relevând astfel nebănuite nuanţe ale sinelui şi ale realităţii exterioare.
|n computerul lui Gheorghe Crăciun există două fişiere cu titlul Femei albastre – unul, modificat ultima oară în 8 mai 2005, are 261 de pagini şi, pe pagina de gardă, o singură menţiune, cea a datei – 2004; celălalt, modificat în 27 iulie 2006, poartă menţiunea „roman ok“, are subtitlul Femei din gama Sensiblu. Femei albastre, dinţi tociţi şi doar 242 de pagini. Probabil că, dacă nu s-ar fi stins atât de repede, Gheorghe Crăciun ar fi continuat să lucreze la acest roman, până s-ar fi hotărât să-l dea publicităţii. Aşa s-a întâmplat cu Pupa russa, romanul care, între 2000 şi 2004 (anul apariţiei), are mai multe variante „ok“, datate fiecare. (Carmen Muşat) * * *
Iar în 21 decembrie pe la prânz eram cu toţii în cabinetul juridic şi ne uitam la televizor. Eu, Liviu, Mia, Otilia, Barbu, dar şi Gorgan, şmecherul ăla de secretar de partid. Că situaţia era urâtă de tot. De aproape o săptămână era aşa. Păi, toată România asculta Europa Liberă, toţi ştiam ce se întâmpla la Timişoara, dar oricât de mult ne-am fi gândit la un deznodământ care să arunce totul în aer, nu prea aveam curajul să ne vorbim deschis. |ncepusem, în schimb, domnule Kraus, aproape fără să ne dăm seama, să ne privim cu mai multă atenţie. Cred că în acele zile am exersat mult jocul privirilor şi am făcut progrese remarcabile în citirea fizionomiilor celor care mă înconjurau. Am putut, de pildă, să văd atunci toate implicaţiile imponderabile ale gestur