Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce i-a spus Făcăleaţă lui Penescu înainte de a-l vizita pe arbitru: "Mă duc la Corpodean, că vine Moşu'!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 martie 2012 ·

Expresia a fost folosită de Făcăleaţă înainte de a pleca spre locuinţa lui Corpodean, în preajma Crăciunului din 2008. Penescu a reacţionat vehement şi ironic pe durata audierii lui Ianovschi, întrerupînd depoziţia martorului DNA cu replici ofensive. Următorul termen: 19 aprilie.

Zi tensionată pentru inculpaţii din "Dosarul Penescu", ajuns, ieri, la al 42-lea termen la Tribunalul Prahova: instanţa prezidată de judecătorul Iulian Dinu l-a audiat pe cel mai important martor al acuzării, Mihăiţă Ianovschi.

Iar fostul arbitru divizionar B a stat la pupitru, pentru depoziţie, mai bine de jumătate de ceas. Un interval de timp în care a vorbit despre subteranele cazului, iar "lotul Penescu", înţesat de avocaţi, a stat numai ochi şi urechi la cuvintele rostite de omul care l-a descoperit pe Bogdan Stancu. Îmbrăcat la patru ace şi mai rotofei la figură decît în perioada cînd conducea Argeşul, Penescu a stat ca pe ghimpi în sală, a încercat să zîmbească, dar a şi reacţionat virulent sau ironic la anumite afirmaţii ale lui Ianovschi.

Întîlnire acasă la Ianovschi

Acesta a povestit cum i-a făcut conexiunea către Aurelian Bogaciu şi Sorin Corpodean. Ianovschi: "Domnul Penescu m-a întrebat dacă ştiu arbitri cu care se poate vorbi spre a favoriza pe FC Argeş şi să-i pun în legătură cu Liviu Făcăleaţă, directorul de la societatea PIC. Cu Bogaciu eram în relaţie de prietenie mai veche, am fost şi la nunta lui, iar înaintea partidei FC Argeş - U Craiova, pe care urma s-o conducă, a venit la mine acasă. I-am zis că va sosi şi Făcăleaţă, cu care se cunoştea însă. Am văzut împreună un meci la televizor, s-a discutat despre fotbal în general, n-am auzit să se pomenească ceva despre sume de bani cu privire la jocul de a doua zi".

"E OK cu Bogaciu şi Corpodean"

Iar despre Corpodean: "În preajma Crăciunului din 2008, Făcăleaţă mergea la Oradea şi m-a rugat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 41 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 32 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°