Primăvara Arabă este oportunitatea lui Obama de a dezlănţui „puterea celor fără de putere“. Dar în interiorul Iranului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a descins pe scena AIPAC*, săptămâna trecută, în atmosfera unui Washington deja setat de discursul preşedintelui Obama. Cum era de aşteptat, recitalul premierului israelian a oferit nuanţe sensibil diferite. El a punctat că ţara sa a aşteptat, suficient de mult, rezultate decisive în dosarul iranian, criticând totodată dezbaterea fără sfârşit care listează pericolele unui nou război în Orientul Mijlociu.

Dar ceea ce rămâne când ne propunem să conturăm un bilanţ provizoriu este că premierul israelian nu a reuşit să obţină susţinerea Statelor Unite pentru un atac preventiv asupra programului nuclear iranian. Răspunsul lui Obama a fost ferm: „este convingerea mea că, la acest moment, avem încă oportunitatea de a rezolva totul pe cale diplomatică. Nu este doar perspectiva mea. Este şi opinia şefilor agenţiilor americane de intelligence; este opinia şefilor serviciilor de informaţii israeliene; (...) este şi evaluarea celor în uniformă“. Un consens zdrobitor în favoarea Administraţiei Obama. Coincidenţă sau nu, în acelaşi timp, la Ierusalim ieşeau pe piaţă sondaje care arătau că peste 60% din opinia publică israeliană se opune unui atac împotriva Iranului, în special unul lansat fără participarea Statelor Unite. Probabil că, pentru moment, este suficient să modereze pornirile premierului Netanyahu, un politician considerat de observatori ca fiind puţin predispus asumării de riscuri politice „nu doar în probleme de pace, dar mai ales în chestiuni de război“. Mandatele sale nu reprezintă, nici pe departe, o suită de campanii militare de talia unui atac aerian împotriva Siriei, a unui război în Gaza sau a unor invazii terestre în Liban.

Strategia Obama

Dar, în toată această discuţie