Scrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, municipali, judeţeni şi a preşedinţilor consiliilor judeţene va avea loc în data de 10 iunie 2012, după cum s-a decis, marţi, în şedinţă de guvern. Costurile totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt de 99,864 milioane de lei.
Potrivit Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean, este de patru ani. Costurile totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt de 99,864 milioane de lei, fonduri alocate, printr-o Hotărâre aprobată marţi, instituţiilor centrale implicate în organizarea scrutinului: Ministerului Administraţiei şi Internelor, Secretariatului General al Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. În perioada electorală, va funcţiona o Comisie de transparenţă care va avea rolul de a supraveghea modul în care se vor efectua cheltuielile pentru organizarea alegerilor locale. Din comisie vor face parte: câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar, doi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, doi reprezentanţi ai Clubului Român de Presă şi un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente.
Totodată, având în vedere constrângerile bugetare, precum şi necesitatea asigurării într-un termen cât mai scurt a fondurilor necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată marţi Guvernul a stabilit un mecanism de recuperare din bugetele locale a sumelor alocate MAI, pentru instituţiile prefectului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
De asemenea, Guvernul a decis constituirea unor comisii tehnice la nivel central şi judeţean, respe