Procedura va desemna consultantul de specialitate pentru realizarea unităţii de valorificare a deşeurilor biodegradabile de la Tărlungeni
În zilele următoare la fi lansată, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), licitaţia pentru alegerea consultantului de specialitate pentru realizarea unităţii de valorificare a deşeurilor biodegradabile de la Tărlungeni, investiţie inclusă în masterplanul privind gestionarea deşeurilor în judeţul Braşov. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Attila Kovacs, spune că documentaţia a fost trimisă
la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), au mai fost făcute ulterior câteva corecţii, dar acum va fi lansată pe site. „Documentaţia a fost refăcută, iar astăzi (ieri - n.r.) sau cel mai târziu mâine (astăzi – n.r.), anunţul va fi postat pe SEAP. Licitaţia vizează alegerea consultantului ce se va ocupa de elaborarea studiului de fezabilitate a caietului de sarcini şi a celorlalte documente necesare organizării licitaţiei privind desemnarea proiectantului şi a executantului acestei lucrări”, ne-a declarat Attila Kovacs.
Pentru finanţarea primei etape a proiectului, adică pentru consultanţă, plenul Consiliului Judeţean a aprobat alocarea sumei de 500.000 de lei. După ce va fi realizată prima etapă, adică în câteva luni, vor fi demarate şi procedurile pentru licitaţia privind proiectarea şi construirea unităţii de valorificare a deşeurilor biodegradabile de la Tărlungeni. Centrala ar trebui să înceapă să fie construită de anul viitor, iar în anul 2015 să fie gata.
Proiect de 176 milioane euro
Investiţiile necesare propuse pentru sistemul de gestionare integrată a deşeurilor este de aproximativ 176 milioane euro (preţuri curente 2011), din care aproximativ 166,5 milioane euro sunt investiţii aferente proiectului fi