Marian Blajiu a intrat în rândul jandarmilor în 1999. De la început, el s-a remarcat prin calităţile şi aptitudinile necesare activităţilor şi misiunilor ce urma să le desfăşoare.
„A participat şi a absolvit mai mutle cursuri de intervenţie-salvare în zone montane şi greu accesibile, fapt ce l-a ajutat, de-a lungul timpului, să participe la misiuni deosebit de dificile pe care le-a organizat şi condus pentru salvarea a foarte multe persoane aflate în dificultate, fără a pune în pericol viaţa persoanelor salvate sau a subordonaţilor cu care a executat misiunile de salvare“, l-a caracterizat generalul de brigadă Eugen Pop, inspectorzul şef al Jandarmeriei braşovene.
Plutonierul major Marian Blajiu, care acum este şeful postului de jandarmi montani din Zărneşti, a avut numai anul trecut 12 acţiuni de intervenţie – salvare în Masivul Piatra Craiului, prin care a salvat 17 persoane care riscau să-şi piardă viaţa sau să fie traumatizate pe viaţă din cauza nerespectării regulilor stricte de deplasare în munţi.
Pentru activitatea sa, Autoritatea Naţională Teritorială de Ordine Publică (ATOP) din Braşov i-a conferit astăzi titlul de „Erou al comunităţii“.
Aceeaşi distincţie a primit-o şi plt. Valentin Cigăran, de la Detaşamentul 1 Mobil, care s-a remarcat pentru modul cum a condus „echipaje de intervenţie în acţiuni de restabilire a ordinii publice în diverse conflicte“.
Marian Blajiu a intrat în rândul jandarmilor în 1999. De la început, el s-a remarcat prin calităţile şi aptitudinile necesare activităţilor şi misiunilor ce urma să le desfăşoare.
„A participat şi a absolvit mai mutle cursuri de intervenţie-salvare în zone montane şi greu accesibile, fapt ce l-a ajutat, de-a lungul timpului, să participe la misiuni deosebit de dificile pe care le-a organizat şi condus pentru salvarea a foarte multe persoane aflate în dificultate, fără a pune