Joi, 15 martie, Restaurantul Athos din Baia Mare va găzdui lansarea albumului de fotografie „Bucătăria Hoinară", semnat de Răzvan Voiculescu.
Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 18.30, iar invitaţii autorului vor fi academicianul Teodor Ardelean, fotograful Mihai Grigorescu şi Horia Şimon - chef, protagonist al albumului „Bucătăria Hoinară".
Lansarea va include o prezentare a albumului, însoţită de proiecţia scurtmetrajului de making-of al acestuia. Băimărenii vor fi ispitiţi cu multe poveşti delicioase din culisele realizării albumului.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI
„Bucătăria Hoinară" este un album de fotografie şi de gusturi. Deşi îşi spune „bucătărie", nu conţine reţete, ci mai degrabă întâlniri. Între oameni, locuri, ingrediente - fiecare cu povestea şi aroma sa. Albumul adună în paginile sale călătoria şi gastronomia, gusturile locale cu cele de aiurea, Banatul cu Patagonia, iarba de acasă cu verdele de Papaya şi creveţii jumbo cu Mocăniţa.
Albumul conţine o colecţie de „popasuri de bucătărie" în toate regiunile din România, în locuri fermecătoare - unele dintre ele puţin cunoscute. Se găteşte în gospodării ţărăneşti şi şoproane părăsite, pe malul Dunării, pe plaja de la Portiţa sau în mlaştina Letea.
Odată popasul descoperit, se trece la partea cu adevărat savuroasă - gătitul. Gusturile se combină exuberant, după inspiraţia invitaţilor -bucătari ai lui Răzvan Voiculescu. Foarte rar se găteşte în spiritul locului, majoritatea reţetelor sunt suprapuneri cosmopolite - gusturi japoneze, mediteraneene, sud-americane amestecate cu aromele „locale" şi cu povestea oamenilor pe care „bucătarii hoinari" îi întâlnesc.
Astfel, după parcurgerea celor 300 de pagini ale albumului, descoperi că o călătorie în România poate să devină o adevărată expediţie în jurul (bucătăriilo