Vorbiţi de idealism, îndrăzneală, de tentaţia extremelor ca embleme ale ofensivei tinerilor intelectuali la începutul anilor ’30. Care este weltanshauung-ul lor? Au un proiect pentru România?

Ei vor să se prezinte ca o generaţie cu totul diferită de generaţiile precedente. Identificăm aici şi un semn al entuziasmului lor tineresc, un anume teribilism al vârstei, o dorinţă de a arăta ca reprezentând o etapă cu totul nouă în cultura română. Este impresionantă această infuzie de tinereţe la începutul anilor ’30, ceva ce se petrece brusc, reunind personalităţi care îşi dau măsura foarte devreme, la 22, 23 de ani. Pentru a descrie spiritul acestei generaţii, Eliade îi numeşte „huligani“, tineri care înţeleg să nu mai respecte normele existente şi care vin cu o nouă viziune asupra lumii, cu o nouă morală publică, mult mai liberă, mult mai îndrăzneaţă. Nu doar literatura era în discuţie, ci destinul însuşi al românilor. România trebuia să devină alta. Este o refacere a lumii, cel puţin în plan intelectual. „Huliganismul“ se leagă de schimbarea la faţă a României. Răsturnăm lumea, o facem mai bună decât cea care a fost. Însă aceasta este primejdia utopiei: când vrei să faci o lume mai bună, de obicei, iese o lume mai rea.

Este „schimbarea la faţă a României“ numitorul comun, laitmotivul acestei generaţii?

Este clar că ei vor altceva. Şi chiar când se separă apele, unii se îndreaptă spre extrema dreaptă, iar alţii spre extrema stângă. Dar şi unii, şi alţii, chiar dacă o parte ajung legionari sau apropiaţi de legionarism, comunişti sau apropiaţi de comunism, vor o altă Românie. O Românie transfigurată. Există o stare generalizată de insatisfacţie, care ţine de idealismul vârstei, de insuficienţele României în epocă, dar şi de locul lor propriu-zis în societate. Sunt tineri care se simt marginalizaţi. Simt, pe de o parte, că au foarte multe de spu