Deci începe. Deşi nu ne-o putem permite încă – şi toată lumea, în cap cu Fitch şi Standard & Poor’s, zice că nu ne-o putem permite– se vor mări salariile bugetarilor în ajunul alegerilor locale. Aşa a zis Băsescu la televizor. Sursa: EVZ

Ca atare, sufocaţi de indignare, comentatori, care în ultimii trei ani ne-au bătut zi şi noapte la cap cu stupiditatea austerităţii şi crimele sociale ale premierului Boc, un fel de Bloody Mary al Estului, au sărit la extrema cealaltă şi au început să se lamenteze de iresponsabilitatea relaxării lefurilor.

De fapt, doar vreo jumătate din ei, cealaltă jumătate căzând eroic în lupta cu aritmetica de clasa a VI-a, zbătându-se să priceapă cum naiba se face că o reducere cu 25% trebuie corectată printr-o mărire de 33%. Ca atare, în furia declanşată pavlovian de a-l contrazice pe Băsescu, ce pare singura constantă intelectuală a activităţii lor, oamenii au ignorat multe argumente de bun simţ cu care-l puteau combate pe preşedinte.

În primul rând, un astfel de stimul de cheltuială publică se poate simţi pozitiv în consum cel mult pe termen scurt, până când loveşte efectul contrar, al scăderii corespunzătoare de cheltuieli în sectorul de unde ai luat banii. Fiindcă de undeva trebuie să-i iei, prin realocare sau împrumut. Asta e ideea de bază a keynesismului, pe care mulţi nu o mai văd, precum pădurea de copaci: trucurile gen "stimulent cu bani care nu există" merg doar pe termen scurt, atunci când merg defel. Şi aşa se ruinează societăţile, crezând că pot transforma o şmecherie temporară de criză în politică ortodoxă pe termen lung.

În plus apare o dilemă etică atunci când, precum preşedintele, pui în balanţă măririle de lefuri cu reducerea CAS. Deoarece măririle de salarii s-ar face doar în sectorul bugetar, beneficiind de ele un angajat din trei; pe când o reducere de CAS ar fi pentru toată lumea