Ameninţarea preşedintelui francez privind ieşirea din zona de liberă circulaţie este citită de europeni şi de rivalii politici în cheie electorală. Sursa: REUTERS
Ultimatumul lansat, acum două zile, de preşedintele - candidat Nicolas Sarkozy privind suspendarea participării Franţei la acordurile Schengen, în cazul în care acestea nu vor fi revizuite, a provocat reacţiile mai multor oficiali europeni şi criticile adversarilor politici.
Declaraţia sa trece drept retorică electorală care vizează alegătorii conservatori şi naţionalişti, imigraţia ilegală fiind o temă majoră a campaniei pentru prezidenţialele de luna viitoare din Franţa.
Un mesaj neclar
Pentru diplomaţii europeni însă, mesajul liderului de la Elysee este oarecum neclar.
Reforma cerută de Sarkozy este în realitate deja lansată la Bruxelles, iar ameninţările reprezintă, de fapt, “un avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", susţin diplomaţi europeni.
Ei au declarat pentru AFP că reforma este realizată, în tăcere, la nivel european, după ce a fost demarată, la cererea mai multor state, inclusiv a Franţei, în mai 2011, ca urmare a fluxului de imigranţi clandestini care ajungeau în Franţa, prin Italia, după Primăvara Arabă.
Modificare greu de făcut
"Spaţiul Schengen face parte din tratatul UE şi din acest motiv orice schimbare în acest sens ar necesita o modificare a tratatului", a declarat, ieri, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecila Malmstromm,comentând declaraţia lui Sarkozy.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Georg Streiter, a subliniat că libera circulaţie a persoanelor în Spaţiul Schengen este una dintre "realizările cele mai importante ale integrării europene".
Decizia lui Sarkozy de a introduce în campanie ideea schimbării unui tratat european este una riscantă.
Presa franceză amin