Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criminal în serie care ucidea cu piatra. Victimele nu sunt identificate

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 martie 2012 ·

Un bărbat acuzat că a omorât două persoane în Capitală, în 2010 şi 2011, a fost reţinut după ce criminaliștii le-au identificat cu ajutorul unui fir de păr. Astăzi, polițiștii au făcut reconstituirea.

Un bărbat acuzat că a omorât două persoane în Sectorul 5 al Capitalei, în 2010 şi 2011, a fost reţinut, după ce a fost prins, ieri, în judeţul Braşov, procurorii urmând să ceară instanţei arestarea lui preventivă pentru omor deosebit de grav, viol şi tâlhărie. Suspectul se ascundea la fratele său. Polițiștii și procurorii l-au reținut după ce el a fost identificat, recent, de criminaliști datorită unui fir de păr găsit la locul crimelor.

Ştefan Fodor, în vârstă de 35 de ani, era căutat de anchetatori după ce în seara zilei de 29 aprilie 2010, pe un teren viran de la intersecţia străzilor Şinei şi Zeţarilor din Sectorul 5 al Capitalei, ar fi lovit un bărbat cu o piatră în zona capului, pentru a-i lua banii pe care aceştia îi avea la el, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei. Fodor ar fi întreținut cu acesta relații sexuale înainte de a-l ucide.

Piatra, arma crimelor

Cealaltă victimă a lui Fodor este o femeie pe care a ucis-o în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2011. El ar fi obligat- o să întreţină relaţii sexuale, pe un teren viran situat tot la intersecţia străzilor Şinei şi Zeţarilor din Sectorul 5, apoi ar fi lovit-o cu o piatră până i-a drobit capul, pentru a ascunde violul. Femeia îl amenințase că va merge la poliție și-l va denunța.

Cele două persoane au decedat în uma loviturilor primite. Bărbatul a fost prins ieri, în judeţul Braşov, de poliţiştii de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, fiind reţinut pe o perioadă de 24 de ore pentru omor deosebit de grav, viol şi tâlhărie.

În această dimineață, polițiștii și procurorii l-au condus pe Ștefan Fodor în teren și au făcut reconstituirea. Procurorul Bogda

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 31 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°