Domnul Andrei Cornea se înşală, chiar şi în al 25-lea ceas, cu privire la justeţea şi natura lustraţiei ca principiu, oricât de eronată ar fi punerea sa în practică într-un moment anume.

În revista 22 (nr. 10, 6 martie 2012), domnul Andrei Cornea, după ce rezumă defectele fatale şi diversiunile uriaşe de la baza prea târziu adoptatei Legi a lustraţiei, reafirmă o veche poziţie de principiu a domniei sale, cum că, în genere, lustrarea sau interzicerea ocupării de funcţii politice, pentru indivizii care au servit ca oficiali cu puteri de decizie-cheie regimul criminal comunist, ar fi incompatibilă cu filosofia umanistă care stă la baza regimurilor liberal-democratice, o poziţie pe care o consider falsă şi rezultatul unei confuzii, ba chiar al unei neînţelegeri a gândirii politice liberal-democratice.

Domnul Andrei Cornea îşi fundamentează critica la adresa principiului lustraţiei prin extrapolarea brută a unei idei fundamentale, şi corecte de altfel, care stă la baza umanismului liberal, şi anume ideea că responsabilitatea nu poate fi decât individuală, din sfera morală şi juridică, care îi este proprie, în sfera politică, şi încă într-un domeniu foarte special al acesteia, cel al tranziţiei de la un regim politic criminal şi condamnat ca atare la unul liberal-democratic. Afirmând că „un om nu trebuie să răspundă decât pentru faptele săvârşite de el însuşi, iar o judecată globală, care îl priveşte ca pe un simplu element al unui grup, ca pe un membru şi atât, este, orice s-ar spune, nu numai nedemocratică, dar şi destul de departe de cea mai bună tradiţie a filosofiei umanismului european“, domnul Andrei Cornea nu afirmă nimic despre drepturile sau responsabilitatea politică ca atare, ci nu face decât să confunde drepturile şi libertăţile naturale ale individului ca individ cu drepturile – sau, mai exact, prerogativele – cetăţeneşti sau civile ale ind