Umilinta la care Traian Basescu a marturisit ca a fost supus ca presedinte este firesca pentru un impostor care s-a dat repede in vileag, pentru un mascarici cocotat pe tronul prezidential, strambandu-se la lume. Grav nu este ca a fost umilit sau ca a umilit, la randu-i, cu dobanda, ci ca, in pofida demascarii lui ca farsor, circul guvernarii sale continua. Cand orice tumba a sa este imediat analizata de presa, cand fiecare gogomanie pe care o spune e desfacuta-n paispe, comedia devine delir colectiv, poporul meritandu-si saltimbancul.
In timp ce norodul s-a prins ca Basescu este o hahalera travestita in costum de presedinte, el continua sa creada in propria-i cacealmaua, spunandu-si grav siesi „presedintele”. A ramas printre putinii romani care vorbesc serios adresandu-i-se lui Traian Basescu cu apelativul de „presedinte”. Mai mult, deunazi a supralicitat afirmand ca „un presedinte nu poate sa abdice”. A incurcat termenii (presedintii isi dau demisia, regii abdica) ca urmare a incuscririi cu printul Paul, alt surogat. Impreuna, Basescu si subalternii Paul si consoarta, desprinsi parca dintr-un tablou cu familia Adams, desavarsesc mascarada.
Relatia popor-presedinte este una de reciprocitate. Daca poporul primeste mascari, ii ofera presedintelui mascari. Daca poporul primeste rautate, rautate ii va intoarce. Acest schimb continuu a creat un flux al raului care pare de neoprit. Basescu se hraneste din suduiala romanului si intoarce natiunii toate nemerniciile de care e capabil. Transferul mutual de energii negative intretine starea generala de rau din corpul tarii. Reprocitatea ostilitatii sub toate formele ei – rivalitati, lupta ambitiilor si intereselor, prefacatorii si intrigi, resentimente, violente si jafuri – odata epuizata, lasa loc indiferentei. Motorul e mereu mai ambalat, suprasaturand cu rautate, cu minciuni si furaciuni, dar lehamitea instau
