Proiectul “Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale”, derulat în judeţul Alba din august 2010 până în iulie 2013, are ca obiectiv dezvoltarea unei reţele de servicii şi centre sociale pentru îmbunătăţirea oportunităţilor de ocupare a persoanelor cu nevoi speciale din judeţ. În acest sens, s-au amenajat centre comunitare în 5 oraşe din judeţ, pentru consilierea profesională şi integrarea persoanelor aflate în risc social şi 3 întreprinderi de economie socială pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi. În cadrul unei întâlniri cu persoanele implicate în proiect şi cu reprezentanţi mass-media, managerul proiectului, Magdalena Bene, a prezentat proiectul şi a explicat în ce constau acţiunile întreprinse: “Proiectul s-a născut în 2007, dintr-o idee de a înfiinţa nişte centre pentru persoane cu dizabilităţi şi persoane cu risc social, moment în care s-a şi făcut cunoştinţă cu conceptul de economie socială. Astfel, au fost realizate 5 centre (au fost reabilitate 5 clădiri vechi) în oraşele Aiud, Abrud, Blaj, Zlatna şi Cugir şi a fost achiziţionată aparatură de recuperare medicală pentru copii cu dizabilităţi multiple (oglindă logopedică, mingi, stepper, aparate masaj) pentru persoane cu dizabilităţi multiple. Totodată, au fost deschise 3 întreprinderi de economie socială, în Alba Iulia, Sâncrai şi Sebeş, mici centre de producţie în care lucrează persoane vulnerabile social. Pe parcursul proiectului, aceste întreprinderi nu pot avea profit, bunurile produse fiind donate, însă, din iulie 2013, la sfârşitul proiectului, acestea vor putea obţine persoanlitate juridică, îşi vor putea valorifica producţia şi, astfel, îşi vor putea asigura funcţionarea în viitor.” De unde a pornit proiectul “incluziunii sociale”? Printr-un proiect POR, depus în 2008, au fost reabilitate cele 5 centre, cu suprafeţe cuprinse între 107 mp şi 420 mp. În 2010