Candidata extremei drepte în alegerile prezidenţiale franceze, Marine Le Pen, a reuşit să strângă cele 500 de semnături din partea unor aleşi, necesare pentru a putea intra în cursa electorală. Candidata Frontului Naţional are cale liberă acum să candideze pentru funcţia supremă în stat.
Marine Le Pen a declarat anterior că nu este sigură că va obţine aceste 500 de semnături necesare intrării în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Franţa. Preşedinta Frontului Naţional a acuzat "marile partide" că exercită presiuni asupra aleşilor, pentru a o îndepărta. Data-limită pentru predarea acestor semnături Consiliului Constituţional a fost stabilită pentru ziua de vineri.
Candidata de extremă dreapta este cotată cu 16% în primul tur de scrutin, ce va avea loc pe 22 aprilie, aflându-se mai exact pe locul al treilea, după preşedintele în exerciţiu, Nicolas Sarkozy şi socialistul Francois Hollande. Al doilea tur de scrutin va avea loc pe 6 mai.
Regula privind obţinerea a 500 de semnături vizează evitarea unor candidaturi "fanteziste", dar afectează partidele care nu au foarte mulţi aleşi locali.
Candidata extremei drepte în alegerile prezidenţiale franceze, Marine Le Pen, a reuşit să strângă cele 500 de semnături din partea unor aleşi, necesare pentru a putea intra în cursa electorală. Candidata Frontului Naţional are cale liberă acum să candideze pentru funcţia supremă în stat.
Marine Le Pen a declarat anterior că nu este sigură că va obţine aceste 500 de semnături necesare intrării în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Franţa. Preşedinta Frontului Naţional a acuzat "marile partide" că exercită presiuni asupra aleşilor, pentru a o îndepărta. Data-limită pentru predarea acestor semnături Consiliului Constituţional a fost stabilită pentru ziua de vineri.
Candidata de extremă dreapta este cotată cu 16% în primul tur de scrutin,