Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de guvern că hotărârea executivului privind linia de studiu în limba maghiară la UMF Târgu Mureş va trece în primă lectură, urmând să fie pusă timp de zece zile în dezbatere publică. Şeful guvernului a declarat că a avut o discuţie ieri inclusiv cu liderii studenţilor de la Târgu Mureş, iar intenţia sa este ca pe viitor să existe şi o linie de studiu în limba germană.
"Ieri seară am stat de vorbă inclusiv cu liderul studenţilor de la Târgu Mureş. Formula va fi audiată în primă lectură, urmând să fie pusă în dezbatere publică timp de zece zile. În intenţia mea a fost ca pe lângă linia de studiu în maghiară, engleză, să fie şi în germană", a spus Ungureanu.
El a precizat că guvernul reacţionează ca urmare a înţelegerii la care s-a ajuns ieri în Coaliţie, şedinţă la care el a participat.
Premierul Ungureanu şi liderii UDMR au convenit, luni seara, ca proiectul hotărârii de guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să fie aprobat marţi de Guvern în primă lectură şi lansat în dezbatere timp de zece zile.
"A fost luată decizia ca proiectul să fie aprobat marţi în Guvern în primă lectură şi să fie lansat apoi în dezbatere publică timp de zece zile, după care va fi dat avizul final", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Proiectul a fost deja inclus pe ordinea de zi a şedinţei Executivului de marţi, completată în premieră cu o categorie denumită "proiecte urgente", astfel încât să nu existe o listă suplimentară, conform solicitării premierului Ungureanu.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de guvern că hotărârea executivului privind linia de studiu în limba maghiară la UMF Târgu Mureş va trece în primă lectură, urmând să fie pusă