Sportul a debutat în 2012 cu două victorii, reuşite care oferă echipei o altă alură în lupta pentru evitarea retrogradării (locul 14, cu 20 de puncte). Succesul studenţilor este cu atât mai important cu cât acum echipa are în componenţă foarte mullţi fotbalişti tineri între 16 şi 24 de ani.
Rămaşi momentan fără Varga, care se antrenează cu echipa a doua din Liga a III-a, Curelea - în refacere după accidentarea suferită în această iarnă şi fără mai mulţi jucători aflaţi în conflict cu conducerea clubului, Sportul pare că a renăscut în acest retur.
"Au jucat cum le-am cerut!"
Deloc intimidată de faptul că nu are întotdeauna cu ce să acopere banca de rezerve, cu un lot format din 15 jucători, formaţia din Regie a schimbat strategia, bazându-se mai mult pe tineri aduşi din ligile inferioare sau promovaţi din propria pepinieră.
Astfel, în primele două partide ale anului şi-au făcut simţită prezenţa în Liga 1 juniorul-debutant Ionuţ Şerban (mezinul echipei, 16 ani, căpitan la Naţionala U17), Leo Dobre, Alin Nistor, Vali Lazăr sau Daniel Novac! Singurii veterani, printre titulari, au fost Farmache, Patriche şi Ferfelea.
Schimbarea de atitudine, dar şi jocul pozitiv din primele două partide îl încântă pe Isăilă care vrea să dea uitării sintagma "gaşca nebună": "Le-am spus că urăsc titulatura de «gaşca nebună» şi că trebuie ca, prin jocul prestat, să scape de ea", a spus antrenorul Sportului.
Numai că, performanţa şi spectacolul sunt atributele care au adus Sportului Studenţesc supranumele de "Gaşca Nebună", iar Daniel Isăilă pare să calce pe urmele predecesorilor săi Gabi Balint, Ioan Andone, Gigi Mulţescu şi Dan Petrescu, care au reuşit să sperie granzii, în prima jumătate a anilor 2000, cu o echipă formată aproape în totalitate din jucători promovaţi de la centrul de copii şi juniori din Regie.
@N