Când s-au văzut ultima oară, şi Leon Schagrin, şi Lemel Leo Adler erau adolescenţi. Au mai apucat să stea câteva minute înainte de a fi distribuiţi de nazişti în lagărul de la Auschwitz. Apoi, nu s-au mai văzut niciodată. Fiecare a crezut despre celălalt că nu avea cum să supravieţuiască maşinăriei naziste de exterminare.
Culmea este că ambii imigranţi polonezi au venit în America, unde au avut, timp de şapte decenii, vieţi împlinite. S-au pensionat apoi. Locuiau la 30 de kilometri distanţă unul de celălalt, în districtul Broward, din Florida. După ce au ajuns în America, amândoi şi-au tot căutat timp de zeci de ani rudele rămase în viaţă. Nu s-au găsit însă niciodată unul pe celălalt. În Statele Unite, Schagrin vindea materiale plastice companiilor, iar Adler era manager la restaurante.
La Auschwitz, Leon Schagrin muncea la grajduri. Trebuia să aibă grijă de caii naziştilor. Amândoi au supravieţuit, printr-o minune, muncii în fabrica de produse chimice Buna, unde muncitorii trăiau cel mult 3-4 luni.
O carte le-a deschis ochii
În urmă cu câteva zile, Schagri, de 85 de ani, şi Adler, de 89 (ale căror mame erau surori), s-au întâlnit. Un prieten i-a spus lui Lemel Leo Adler despre o carte numită "The Horse Adjutant" , în care erau descrise multe din locurile în care Adler fusese dus de nazişti. Adler a citit cartea şi a găsit nume de familie pe care le-a recunoscut.
Era vorba de memoriile lui Schagrin. I-a telefonat şi când acesta a ridicat receptorul, i-a spus, simplu: "Te cunosc!". Câteva zile mai târziu, s-au întâlnit, la muzeul supravieţuitorilor Holocaustului din South Florida. Şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat, scrie "South Florida Sun-Sntinel". "Este cel mai important moment din viaţa mea" , spune Schagrin.
