Pe fondul extinderii reţelelor şi apropierii Paştelui, cererea de personal este în creştere
În următoarele 3 luni, pe piaţa muncii, 5 din 10 angajatori vor să facă angajări
Pentru următoarele trei luni companiile sunt în căutare de personal suplimentar, majoritatea angajatorilor exprimându-şi intenţiile de a opera creşteri la numărul angajaţilor, cei mai optimişti fiind retailerii, se arată într-un sondaj realizat de compania Manpower.
În contextul extinderilor reţelelor de desfacere şi mai ales al unui interval solicitant pentru comercianţi, cel al sărbătorilor de Paşti, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul este sectorul care va genera cea mai mare cerere de personal în perioada următoare.
Previziunile angajatorilor sunt similare cu cele raportate pe parcursul primului trimestru al anului, de altfel cele mai optimiste din ultimii trei ani. Unul din cinci angajatori români afirmă că va opera creşteri de personal pe parcursul următoarelor trei luni, iar aproape şapte din zece angajatori intervievaţi indică faptul că îşi vor menţine nivelul actual, se arată în raportul remis ieri redacţiei.
"Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă în sectorul Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul se pot aştepta la un ritm extrem de activ în ceea ce priveşte angajările. Previziunea pentru acest sector de activitate indică o creştere moderată de opt puncte procentuale, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, în principal datorită intenţiilor de extindere pe piaţa locală a unor lanţuri majore de hipermarketuri şi datorită unei creşteri semnificative a cererii în acest sector, dat fiind faptul că se apropie perioada Paştelui", a declarat, într-un comunicat, Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup România.
Ce sectoare au nevoie cel mai mult de angajaţi noi?
Previziunile de angajare la nivel de sectoare de activita