* Cosmote, Orange şi Vodafone au investit în ţara noastră 7,6 miliarde euro
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă astăzi operatorii de telefonie mobilă cu privire la documenţia necesară licitaţiei de acordare a licenţelor ce vor fi acordate începând cu 2014 şi valabile până în 2029, licitaţie ce va avea loc la jumătatea acestui an, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM. Acest eveniment reprezintă o premieră pentru ţara noastră şi are loc în acest an ca urmare a expirării mai multor licenţe deţinute de operatorii de telefonie mobilă. Instituţia va licita toate frecvenţele radio din benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz.
* Consiliul Concurenţei: "Se poate şi mai bine, este loc pentru concurenţă"
Conform unui studiu realizat de compania de consultanţă şi audit KPMG, ţara noastră este cea mai competitivă din Europa pe segmentul de telefonie mobilă. Deşi avem cel mai mare număr de operatori de telefonie mobilă din Europa (cinci), se vehiculează că la licitaţie vor participa nume noi.
Domnul Cătălin Marinescu, a declarat: "Am avut câteva întâlniri cu noi operatori de telefonie mobilă, întâlniri ce au avut ca scop informarea şi atragerea acestora la licitaţie. Nu putem spune despre ce companii este vorba încă, pentru că nu avem garanţia că acestea vor participa".
Intrarea pe piaţa telecom a unor noi operatori este încurajată şi de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) care precizează totuşi că intrarea nu este facilă, existând bariere pentru noi veniţi.
Valentin Mircea, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, a adăugat: "Am dori să existe un nou intrat pe piaţă. Deşi ar fi greu, ar pune presiune pe cei existenţi şi concurenţa ar fi mai puternică, căci, uneori, este moleşeală. Există grupuri mondiale care încă nu au pătruns pe piaţa româneasc